ALIN DASCĂLU Web developer, LA OBSERVATORUL NAȚIONAL
Dacă-i lege în România, de ce nu o respectă toată lumea ? Oare unii sunt protejați? Oare alții sunt sifonari?
Știu cu siguranță, că ITM-ul, nu vrea să audă de anumite persoane, de exemplu, pe acest individ nu îndrăznesc să-l deranjeze, deoarece în spatele lui se află, știți voi cine, începe cu literă mare.
Acest băiat, își permite să creeze web site–uri, pe sume impresionante, atât ANAF-ul, cît și ITM-ul, nu îndrăznesc să-l întrebe de sănătate, dar în schimb eu am reușit să obțin, niște probe asupra lui.
Știu că nimeni, nu-i dă importanță, băiatul din imagini, a avut în urmă cu ceva timp, probleme cu mascații, știți voi cu ce sa ocupat. Mai arăt faptul că, în urmă cu câteva luni de zile, și-a permis să înjure o jurnalistă, cu o răutate de nedescris.
„Zi, că i-am dat mail cu parola și cu user-ul, ca să-și bage vreo zece știri, ca să pot să il fac, să știu cum arată „, a precizat Alin Dascălu, într-o convorbire telefonică.
Pe parcursul anchetei jurnalistice, încet, încet, cu pași mărunți, vom scoate din arhivă, toate dovezile, ce-l pot incrimina. Pe această cale, cer autorităților, să nu se încurce, că riscă, să se încurce. Poate, poate, nu știi de unde, sare vreun cartuș, și se împlîntă, în capul cui nu trebuie.
A fost propus de ITM HUNEDOARA, într-un proces, la care nu sa prezentat, sub pretextul că „Nu am avut ce lua în picioare „. Poate merită, adus cu mandat gratuit.
foto facebook
