Administrația locală la căldurică, Lonea riscă să intre sub ape/VIDEO
Am primit pe surse următorul material, privind scurgerile de pe raza orașului Petrila, care nu fac față la ploilor. Ce ne-au trimis respectivele surse am pus în rândurile următoare.
„Se pare că, din nou, administrația locală de la Petrila intră în atenția locuitorilor pentru cea mai proastă administrație a orașului pe care îl conduce.
Sunt mai preocupați cu oile din vârf de munte dar, orașul este lăsat de izbeliște, riscând să intre chiar și sub ape.
Primim noi informații. E vorba de faptul că toată scurgerea de pe raza localității Petrila, mai exact Lonea, a început să dea pe dinafară și cetățenii nu mai pot umbla pe trotuar, fiind nevoiți să umble pe carosabil, la orice ploaie.
„Cetățean: Eu cred că marea problemă în Petrila sunt scurgerile înfundate și sunt mai multe pe aici! Am ieșit și eu să mă plimb cu cățelul, dar unde mergi pe trotuar? Trebuie să o iei pe carosabil.”
Nu era de ajuns că locuitorii orașului Petrila, mai exact cei din blocul 56, au apă în casă tot din cauza proastei administrări a localității, dar s-a ajuns ca și restul locuitorilor, mai exact cei din Lonea, să nu mai poată ieși din casă, din cauza canalizărilor înfundate! Nici pe timpul fostului primar, Păducel Ilie, nu a existat așa ceva! Dar la noul primar, Jurca Vasile și cu domnul viceprimar Marius Heljiu Nicolae, se văd rezultatele după două mandate: lucrările sunt un haos, drumurile praf, cetățenii inundați în case, iar orașul urmează se scufunde sub ape exact ca Titanicul.
Cei din conducerea orașului se pricep cel mai bine la a-și indexa salariile prin diferite sporuri, prin diferite indemnizații. Doar banii din bugetul local să curgă! Pentru ei, nu pentru oraș!
Probabil nu sunt bani nici pentru desfundarea canalelor de scurgere, dar sunt bani pentru a întreține șase mașini din bugetul local. Fostul primar. Ilie Păducel. timp de 22 de ani cât a condus primăria Petrila. a avut doar o mașină. Dar actualul primar, Jurca Vasile, nu încăpea în una! Așa că a hotărât, în 10 ani de mandat, să achiziționeze încă cinci mașini pe banii contribuabililor. De aceea a ajuns localitatea unde a ajuns, deoarece cheltuielile pentru ei s-au înmulțit de 10 ori față de cheltuielile care le avea administrația locală de pe timpul fostului primar, Ilie Păducel.”
- VIDEO
