InfractiuniNews

ACCIDENT RUTIER ÎN TÂRGU JIU, PROVOCAT DE NEACORDAREA DE PRIORITATE PIETONULUI

La data de 14 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier cu victimă, pe strada 9 Mai, la intersecția cu strada Dacia, din municipiul Târgu Jiu.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că, un bărbat de 50 de ani, din comuna Aninoasa, în timp ce conducea un autoturism pe strada 9 Mai, nu ar fi respectat culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune și ar fi acroșat o femeie care traversa strada regulamentar, pe trecerea pentru pietoni.

În urma impactului, femeia a suferit leziuni ușoare, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.