News

Accident, alcool și mult noroc!

Seara trecută, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza localității Novaci în care a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Un echipaj pentru descarcerare din cadrul Garzii de Intervenție Novaci s-a deplasat la fața locului și a scos dintre fiarele contorsionate conducătorul auto! Acesta suferise câteva leziuni și a fost preluat se către un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Judetean Gorj pentru îngrijiri medicale.

Misiunea noastră era îndeplinită!

O surpriză neplăcută a venit câteva minute mai târziu, când, colegii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj l-au testat cu aparatul etilotest pe conducătorul auto, rezultatul fiind unul pozitiv!

Vorba poeziei: ,,Noi la supărare bem!”

Nu știm care au fost supărările care l-au condus pe acest bărbat să se urce sub influența băuturilor alcoolice la volan, dar cert este că acest gest necugetat l-a făcut să treacă prin fața morții!

Noi credem totuși că a fost o greșeală, o imprudență, ceva spontan și că a fost prima și ultima dată când bărbatul nostru a băut un pic înainte să se suie la volan! Și ne mai place să credem că după experiența trăită aseară nu numai că nu va mai bea niciodata înainte să se suie la volan, dar va respecta toate regulile de circulație și va fi mult mai atent atunci când conduce!

Orice “socoteli” am face, toate au același rezultat: Nu merită să-ți riști viața, să-i pui în pericol pe alții, să-ți distugi mașina sau mașinile altora, să te alegi cu dosare penale și să riști să ajungi la închisoare pentru un picuț de licoare bahică!

Pentru momentele când bem și vrem să ne plimbăm cu mașina s-au inventat taxiurile și prietenii care nu obișnuiesc să bea înainte de a se urca la volan!

E mult mai simplu și fără niciun risc să te sui într-un taxi după ce ai băut!

Sperăm să nu supărăm pe nimeni prin această postare, dar dacă prin ea am convins măcar un conducător auto care mai obișnuiește să se atingă de alcool înainte de a se urca la volan să renunțe la acest obicei, înseamnă că ne-am atins scopul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *