47 DE PACHETE DE CANNABIS, TRANSPORTATE ÎN REZERVORUL MAȘINII

La data de 1 februarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, au depistat un bărbat care ar fi încercat să scoată din țară, spre Republica Moldova, aproape 10 kilograme de cannabis, ascunse în rezervorul mașinii.

În aceeași zi, au fost depistați doi bărbați, de 37 de ani, din Republica Moldova, respectiv 41 de ani, cu dublă cetățenie, româno- moldovenească, bănuiți de implicare în activitatea infracțională. În urma acțiunii, au fost găsite și ridicate telefoane mobile, diverse înscrisuri cu valoare probatorie, precum și un cântar de precizie și un aparat de vidat ce prezentau urme de cannabis.

Cei trei bărbați au fost conduși la sediul B.C.C.O. Iaşi – Serviciul Antidrog, în vederea continuării cercetărilor, fiind reținuți de procurorul de caz. Acești vor fi prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *