Titianu Cătălin face dezvăluiri cu privire la abuzurile din Poliția orașului Petrila/VIDEO
Domnul Titianu Cătălin a făcut azi, la sediul redacției Newsvj, dezvăluiri cu privire la abuzurile din Poliția orașului Petrila, dar nu numai. Dacă cele relatate de domnia sa sunt adevărate, atunci este o mare problemă în ce privește funcționarea poliției din Petrila, dar și a instituțiilor statului din zona Văii Jiului și nu numai. Iar dacă cele relatate nu se adeveresc, domnia sa va trage ponoasele.
Trebuie să precizăm că dânsul spune că are dovezi solide cu privire la faptele și la acuzațiile de care vorbește.
Totodată, noi, adică redacția Newsvj nu acuzăm pe nimeni, doar prezentăm problemele așa cum ni se relatează de către cetățeni. Noi ascultăm toate părțile implicate, de aceea invităm și pe cei pomeniți în relatările domnului Titianu Cătălin să îți expună în scris sau cum consideră dânșii punctele lor de vedere, adică invităm la dreptul la replică.
Deoarece interviul este mai lung, vom spicui doar părțile importante din acesta, dar interviul poate fi vizionat și ascultat în întregime de pe Facebook sau de pe pagina noastră www.newvj.ro .
Iată interviul dat de domnul Titianu Cătălin:
„Reporter: Bună ziua! De această dată vreau să prezint un alt subiect. Noi credem că este de interes public, deoarece se vorbește despre abuz în serviciu, nu în orice instituție, ci în MAI. Într-una dintre structurile MAI se comit anumite abuzuri.
Noi nu știm exact dacă cele reclamate sunt adevărate. Vom face și noi verificări după ce acest domn ne va relata despre respectivele abuzuri. Îl am alături de mine pe domnul Titianu Cătălin.
Titianu Cătălin: Bună ziua tuturor și bine v-ați găsit! Mă bucur că este singura presă din Valea Jiului în care vrea să arate adevărul și numai adevărul despre toate instituțiile statului.
Reporter: Nu pot să spun că facem presă, nu pot să spun că deranjăm pe cineva, doar vreau să spun că dumneavoastră ați apelat la noi pentru faptul că se comit anumite abuzuri într-una dintre instituțiile publice, care respectiva instituție face parte din MAI. Mai exact, Poliția Petrila. Spuneți-ne cu ce vă confruntați!
Titianu Cătălin: Este o perioadă de aproximativ 3 ani de zile de când Poliția Națională Petrila are un comportament abuziv față de mine.
Reporter: Numai un pic, toți polițiștii sau unii polițiști?
Titianu Cătălin: O parte dintre ei.
Deocamdată mă rezum doar la câteva persoane și aici mă refer la domnul comandant Todea, unde în alte emisiuni de-ale dumneavoastră, dacă îmi faceți plăcerea să mai apar, voi aduce la cunoștință inclusiv interesele domnului comisar Todea Constantin de fabricarea dosarelor împreună cu domnul Toloargă Petre, la ordinile cui s-au fabricat dosarele și cum s-au fabricat, unde sunt implicați mai mulți aici, inclusiv instanțe de judecată, inclusiv avocați, inclusiv primul procuror Darius Roman, unde în alt proces soția dumnealui, fiind avocată, reprezintă pe partea din dosar și are nevoie ca să poată închide acel dosar împotriva mea de anumite ajutoare, cum ar fi inclusiv de la Poliția Națională, cum mi s-a fabricat inclusiv un dosar pe nedrept și au vrut inclusiv să mă bage pe nedrept la pușcărie.
Reporter: Pentru ce vi s-a fabricat respectivul dosar penal care îl pomeniți?
Titianu Cătălin: Dosarul care mi s-a fabricat o deserveam totalitate pe doamna Corina Roman, pe doamna avocat Corina Roman, care este nimeni alta decât soția domnului primul procuror Darius Roman. Fabricându-mi acest dosar și, atenție, am toate dovezile necesare, inclusiv declarația persoanei care a fost pusă să mă instige la violență, atenție, a fost pusa să mă instige la violență de Poliția Națională Petrila, fapt căre l-a recunoscut inclusiv el în instanță că s-a întors la mine la recomandările Poliției. Ei, ca organe competente ale legii, au cerut de la primăria Petrila doar o mică parte din totalul părții din camera stradală în care acolo rezulta faptul că a fost și m-a instigat la violență pus de poliție pentru a avea un comportament agresiv, ceea ce este total fals. Au eliberat doar o mică părticică din 18 minute din totalul agresiunii, au eliberat doar aproximativ două minute, și aici mă refer domnul Todea Constantin și domnul Doloargă Petre, doar pentru a-mi fabrica dosarul și acel dosar s-o favorizeze pe doamna Corina Roman într-un alt proces care îl are cu mine.
Reporter: Dvs. aveți un proces împotriva doamnei avocat Corina?
Titianu Cătlin: Am un proces pe rol și aici deocamdată nu pot să dau mai multe detalii, dar voi reveni cu detalii despre ce proces este vorba. Parte din procesul de care este vorba doamna Corina Roman reprezintă acea parte. Aici plus inclusiv poliția ascunde probe, din punctul meu de vedere ascunde probe, fiindcă și acum două zile am trimis pe e-mail-ul poliției dovada clară de încălcarea unei hotărâri 1460 în care rezultă faptul că timp de un an jumate a fost încălcată acea hotărâre, dar doamna Berindei Diana, care se ocupă de acest caz, nu mai este de găsit de aproximativ două săptămâni. Mi-a zis odată la telefon inclusiv să vin să mă duc să depun probele. De atunci sun într-una.
Doamna Luculesc Nicoleta nu-mi spune, doamna agent Luculesc Nicoleta nu-mi spune când are program doamna Berindei. Ceilalți mai îmi spun când au program, când dau să sun ba este plecată pe teren, ba după aia dacă revin după jumate de oră iar spune a fost, a plecat. Deci refuză să se întâlnească cu mine să depun probele, deoarece doamna Diana Berindei urmează să dea un răspuns pentru procesul din data de 30 ianuarie 2025 în care să favorizeze pe doamna avocată Corina Roman, soția domnului prim-procuror Darius Roman. Deci aici este probe depuse, inclusiv unde este vorba de nerespectare a hotărârii, probe depuse inclusiv de șantaj emoțional. Sunt probe depuse. Poliția Națională Petrila nu ia nici o măsură și le ține în sertar pentru ca să treacă perioada cercetării și să zică că nu s-a săvârșit fapta. Iar aici, dacă aduc la cunoștință ducerea în eroare a unui judecăți pe nedrept, constituie totuși o infracțiune, cum spune legea și nu spun eu.
Și voi merge oriunde este nevoie. Au încercat chiar și acum, printr-o amendă, din nou, și de data asta observ când mi-a dat domnul Stancu Dănuț când am fost pe data de 4 ianuarie 2025 de am fost chemat, m-am prezentat, nu mi-a adus la cunoștință nici măcar ce era scris în petiție, plus i-am zis domnului Stancu Dănuț că doresc să schimbe organul de cercetare și doresc un alt organ de cercetare și la o altă instituție, deoarece în instituția de la Poliția Națională Petrila se fabrică dosare. Iar când spun că se fabrică dosare, am probele necesare unde voi merge mai departe. Am dat inclusiv Poliția în judecată…
Reporter: Înseamnă că trebuie sesizat Corpul de Control al M.A.I.
Titianu Cătălin: Da. Urmează toate dosarele și toate. Gândiți-vă, dumneavoastră, traficul de influență. Traficul de influență e catalogat ca luare și dare de mită. Și aici sunt mai multe procese.
Reporter: Păi bine, în situația asta, dacă se adevăresc cele spuse de dumneavoastră, procurorii DICOT au tot concursul să intre pe fir.
Titianu Cătălin: Am toate probele necesare, inclusiv în alt dosar au fost cercetate.
Reporter: Și reprezentanții DGA-ului?
Titianu Cătălin: Da. Am chiar și împotriva lor pentru ascundere și distrugere de probe.
Reporter: Împotriva celor de la DGA? Direcția Generală Anticorupției?
Titianu Cătălin: Nu.
(8:55 – 9:20)
Reporter: Păi de ei vorbeam. DGA-ul, Direcția Generală Anticorupției, se ocupă de polițiștii corupți.
Titianu Cătălin: Am greșit aici.
Am cei de la asistență socială, unde inclusiv acolo am proces pe rol la…
Reporter: Acolo este altă speță. Bun. Deci dumneavoastră ne relatați nouă faptul că se comit abuzuri la Poliția Petrila.
Titianu Cătălin: Da. Este comportament abuziv.
Reporter: Și vi s-a fabricat un dosar…
Titianu Cătălin: Pe nedrept.
Bun. După cum relatează, am cerut în instanță să ceară din nou către Primăria Petrila, să elibereze filmarea în totalitate, perioada de la ora cutare la ora cutare, unde, atenție, când i s-a eliberat aceea înregistrare, arată faptul încă cum eram pândit de domnul Șoncolă și Alexandru Adrian, cum eram pândit de după mașini ca să-mi iese în față sau să mă atace sau să mă provoace. Dar doamna Lazăr, președinta de la tribunal care a judecat acest proces și dacă stăm să ne gândim, mai este implicată într-un proces unde a închis un proces unde nu relata chemarea în judecată și pe ce bază l-a închis, tot la ordinile doamnei Corina Roma și aici mi- asum din cauza că domnul Șoncolă și Alexandru Adrian…
Reporter: Păi stați un pic! Un avocat nu poate să dea ordine unui judecător!
Titianu Cătălin: Ba da. După cum arată inclusiv ședințele, da.
Eu consider că au fost date la ordinul și mai ales acel dosar întocmit a fost semnat de domnul prim-procuror Darius Roman.
Reporter: Deci dumneavoastră ne spuneți nouă cu vehemență că domnul procuror Darius Roman are cea mai mare implicare. Și are o problemă personală cu dumneavoastră.
Da, are problemă personală cu mine deoarece soția dumnealui, doamna Corina Roman, avocată, nu poate să închidă de 3 ani de zile un proces care ea reprezintă cealaltă parte în acel proces.
Reporter: Adică divorțul dumneavoastră.
Titianu Cătălin: Divorțul meu, mai pe larg. Da, unde este vorba de 3 minori. Și plus instanța, instanța de judecată a divorțului i-am adus la cunoștință inclusiv consumul de stupefiante, substanțe interzise, în care și instanța asta nu a dat curs solicitărilor mele. Plus am cerut inclusiv să-mi elibereze ședința în format digital dintr-o zi respectivă, iar domnul președinte de ședință ocolește acest aspect. Și eu consider, după cum am văzut și eu urmăresc dosarele online, au început să dispară din anumite acte, chiar și din mediul online. Eu nu știu dacă sunt sau nu sunt la dosar. Eu de fiecare dată când am depus o cerere la dosar…
Reporter: Păi dumneavoastră, aveți acces la dosar pe portalul judecătoriei?
Titianu Cătălin: Online. Nu m-am dus să-l văd propriu-zis, dar îl voi cere chiar atunci în sala de judecată. Îl voi cere și voi cere să poț studia dosarul în fața unui reprezentant al legii. Din cauza că dacă lipsește vreo parte din acel dosar, atunci nu mă duce gândul…
Reporter: Spuneți-ne puțin de ce toț sunteți amendat de diferiți polițiști ai Poliției Orașului Petrila? Și asta vă întreb datorită faptului că am văzut că toț faceți diferite live-uri și toț arătați procese verbale, însemnând respectivele amenzi.
Titianu Cătălin: Haideți ca să vă explic acum.
Dacă stăm să ne gândim și alegerile s-au amânat. După asta, dacă stăm să ne gândim, corupția este foarte mare.
Reporter: Bine, dar noi nu vorbeam acum despre alegeri!
Titianu Cătălin: Am dat un mic exemplu. Aici, persoanele întotdeauna care deranjează și care nu pot fi cumpărate și nu pot fi reduse la tăcere sau să facă cum vor ei, vor încerca pe cât posibil să-i reducă ei la tăcere prin acțiunile lor. Prin amenzi, prin hărțuiri.
Chiar de un agent de poliție am fost chiar amenințat. Nu pot dovedi. De aia, nici nu folosesc nume. Chiar de un agent de poliție am fost amenințat că nu voi scăpa de ei. Dar se vede, chiar din interiorul poliției am primit informații că mai sunt câțiva și polițiști cinstiți, care eu am știut că în data de 4 voi fi chemat, mi s-a spus și pentru ce, dar domnul Stancu, iar nu revin la domnul Stancu, nici măcar nu mi-a zis despre ce este vorba în acea petiție. Am cerut să mi se elibereze o copie a acelei petiții pentru ca să pot să o studiez împreună cu un avocat sau cu un mediator în care să-l chem pe domnul Toloargă Petre în acțiunea de judecată, plus am cerut să pot băga probe, plus am cerut să se schimbe organul de cercetare și doresc să fac ceea ce trebuie.
Reporter: pentru asta trebuie să faceți o cerere la parchet.
Titianu Cătălin: Eu, cum am fost acolo la el, mi-a zis în felul următor, că dacă vreți, să faceți cererea dumneavoastră! Păi dumneavoastră pentru asta sunteți pus aici, să mă ajutați să fac cele trei cereri ale mele, conform legilor în vigoare, fiindcă eu consider că trebuie să-mi apare și drepturile, nu doar să îmi încalce drepturile.
Reporter: Am înțeles că ați contestat majoritatea amenzilor. Am înțeles totodată că aveți foarte multe probe, dovezi. Nu știu care, cum, ce înseamnă acele dovezi, în ce formă le aveți, dar am înțeles că în cel mai scurt timp posibil să fie o surpriză cu privire la unii polițiști de la Poliția orașului Petrila. Nu toți polițiștii mă gândesc că au probleme. Nu toți polițiștii mă gândesc că comit abuzuri.
Titianu Cătălin: Eu nu am cerut la nimeni să comită niciun abuz!
Reporter: Nu, ei comit abuzuri datorită faptului că încalcă legea împotriva dumneavoastră. Titianu Cătălin: Fiindcă sunt puși. Fiindcă sunt puși. Nu dau nume deocamdată.
Reporter: Bun, și dumneavoastră ne-ați relatat că în instanță veți dovedi respectivele abuzuri.
Titianu Cătălin: Da. Voi… Și chiar am făcut și mai departe. Deocamdată nu folosesc instituțiile la care am trimis, fiindcă sunt unii care se laudă că au relații cu Ministerul Justiției, unde merg la nunți cu angajați din Ministerul Justiției de la București, de la Timișoara și că au relații și că au pile.
Reporter: Da. În acest sens, dacă cele declarate de dumneavoastră sunt adevărate, înseamnă că este o problemă cu privire la unii polițiști de la Poliția Petrila, iar dacă nu sunt adevărate, totuși trebuie să vă asumați pentru că este declarația dumneavoastră. Dar, repet, mai devreme ați spus că aveți probe solide, nu-s de prezentat la momentul acesta.
Titianu Cătălin: Aici un mic exemplu, dacă îmi permiteți să vă dau, chiar și interesele lui domnului Todea, care este soțul doamnei avocat la care am renunțat eu, unde făcuse blat cu doamna Corina Roman, poate să închidă procesul și la care am renunțat și de atunci mă reprezint singur. Și îmi asum ceea ce spun, sunt blaturi făcute împreună cu avocați din instanțe de judecată, procurori, prim-procurori… Păi dacă și-a permis inclusiv Procuratura din Petroșani, și-a permis să mă dea în ziar pentru un dosar fabricat…
Reporter: Cum adică v-a dat în ziar?
Titianu Cătălin: Am fost dat în ziar, bine, nu mi s-au folosit numele, dar am cerut reporterului ca să pot să dau dreptul la replică, unde am explicat acolo totul.
Reporter: Și ați dat dreptul la replica?
Titianu Cătălin: Da, este în ziar, dacă nu mă înșel și dacă îmi permit să folosesc numele, Gazeta de dimineață, ceva de genul Gazeta de Dimineață, dacă nu mă înșel, nu mai știu exact, dar dacă îi pot pune la dispoziție, abuzurile făcute și mai ales, gândiți-vă dumneavoastră…
Reporter: În acel ziar se scria că s-au comis abuzuri împotriva dumneavoastră? Sau despre ce e?
Titianu Cătălin: Nu, în acel ziar zicea ce zicea și acel dosar care l-au fabricat împotriva mea.
Reporter: Am înțeles.
Titianu Cătălin: Și după aceea am dat dreptul la replica și am explicat pe larg conflictul de interese. Și aici este un trafic de influență foarte mare. Și-mi asum ceea ce spun din cauză că dacă stați să vă gândiți și vă duceți la terenul de fotbal din Brătianu, Lonea, acolo vedeți milițienii cu procurorii cum joacă fotbal.
Reporter: Acum hai să fim sinceri, în timpul liber mă gândesc că au voie!
Titianu Cătălin: Da, este în timpul liber, dar se mai discută și după ce îi facem la ăla și ce facem la ăla.
Reporter: Da. Păi și dumneavoastră puteți dovedi?
Titianu Cătălin:Nu, de jucat fotbal pot dovedi că joacă fotbal, dar nu pot dovedi că n-am avut acces acolo să îi înregistrez. Dar totul este posibil.
Reporter: Da. Cum ați putut observa, este vorba despre poliția orașului Petrila. Acest domn spune că se comit diferite abuzuri. În acest context, reprezentanții DGA-ului, IPJ- ului, dacă doresc, bineînțeles, pot demara anchete interne. Procurorii de la DIICOT pot face cercetări. Dacă este vorba de grup infracțional, noi nu avem de unde să știm, doar declarația domnului care și-a asumat-o. Nu știm dacă sunt procurori mânjiți, cum a spus dânsul, dar nici nu putem să spunem că n-ar exista probleme în județul Hunedoara sau în Valea Jiului. Cum bine știți, probleme sunt peste tot.
Titianu Cătălin: Aici, dacă îmi dați voie, dacă n-aș fi avut probleme, n-aș fi ieșit în presă. Și cei care mă cunosc știe, pentru că eu niciodată nu vorbesc pe cupe sau vorbesc pe articole. Eu vorbesc doar pe probele care le dețin, pe dovezile care le dețin. Chiar mi s-a adus la cunoștință că va trimite mandat de percheziție. Vor ca să intre în posesia probelor și m-am simțit nevoit să fac duplicat după alea și să le mai țin și în altă parte. Și chiar acum mi s-a zis de această amendă pe care am primit-o că va urma următoarea în februarie și nu se vor lăsa până nu mă vor băga după gratii, după cum au vrut-o și cu procesul pe care l-au fabricat și mi-asum ceea ce zic, fabricarea de dosare.
Au încercat inclusiv să mă pună la o declarație, să dau declarații după cum vor ei. Dar uite că n-au reușit, fiindcă declarațiile le dau eu și nu le dau sub presiunea nimănui. Și nu am să mă aplec în fața nimănui decât al lui Dumnezeu și atât. În rest, pentru lucruri lumești, pentru oamenii de pe acest pământ, nu mă voi apleca niciodată. Doar în fața lui Dumnezeu și atât.
Reporter: Domnule Titianu Cătălin, noi vă așteptăm să veniți cu dovezile care ați spus că le aveți, referitor la afirmațiile care le-ați făcut. Noi ce vă putem spune? Putem să spunem doar un singur lucru. Urmăriți parcursul anchetei că nu știți ce va urma, cum ne-a spus domnul din imagine.
Titianu Cătălin: Vă dorim toate cele bune! O zi bună tuturor
- VIDEO