Monica Iacob-Ridzi – 𝗟𝗮 𝗺𝘂𝗹𝘁̦𝗶 𝗮𝗻𝗶!

Dumnezeu ne-a hărăzit o viață împreună și ne-a binecuvântat cu doi copii minunați, lumina și sensul vieții noastre, care ne-au împlinit.

Iar astăzi, când în buchetul vieții mai prinzi un trandafir, vreau să îți mulțumesc pentru tot ceea ce am trăit în toți acești ani, pentru momentele minunate, pentru amintirile noastre frumoase, care ne-au legat pe viață. În cei 20 de ani de când suntem împreună, uniți în fața lui Dumnezeu, am învățat că nimic nu este mai prețios în viață ca familia.

Am fost mereu alături unul de altul, ne-am sprijinit, am trecut printr-o mulțime de experiențe care ne-au întărit și care ne-au învățat că, în înțelegere și armonie, nu există nici un obstacol pe care să nu îl putem depăși, iar fericirea este dublă. Viața este o călătorie pe care noi o parcurgem împreună de 20 de ani, iar astăzi este o zi cu totul specială. Este ziua ta de naștere, ziua în care împlinești frumoasa vârstă de 50 de ani!

Se spune că o aniversare este un moment potrivit pentru a face planuri noi, dar și pentru a te întoarce pe cărările sufletului, luminate de speranțele și experiențele pe care le-am strâns în toți acești ani frumoși și care ne-au arătat că visele devin realitate.

La mulţi ani binecuvântați, cu sănătate, fericire, iubire și multe realizări! Iți dorim să ai o zi de naștere minunată, un an așa cum ti-l dorești și să adunăm, zi după zi, noi experiențe care să ne împlinească în continuare viața! Te iubim și îți mulțumim pentru toate momentele minunate pe care le-am trăit și să ne bucurăm în continuare de toate experiențele frumoase pe care viața le are pregătite pentru noi!

𝗠𝗼𝗻𝗶𝗰𝗮, 𝗠𝗮𝗿𝗶𝗮 𝘀̦𝗶 𝗔𝗻𝗱𝗿𝗲𝗶

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *