Inculpatul Gabor Vasile Ioan a fugit la Dan Diaconescu pentru a-și susține minciunile sale în fața întregii țări/VIDEO
Gabor Vasile Ioan, după ce a comis deosebit de multe infracțiuni, având foarte multe dosare pe rol, atât la Judecătoria Petroșani, cât și în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, s-a dus la OTV, respectiv la Dan Diaconescu, să spună doar minciuni și ce dorește el despre fiecare persoană.
S-a vorbit în direct la Dan Diaconescu, printre altele, de faptul că Gabor Vasile Ioan are copil cu sora lui. Mai multe persoane îi spuneau, în decursul timpului, să își facă testul ADN. Mereu a spus că își face testul ADN, dar nici până în ziua de astăzi nu a reușit să își facă testul ADN!Una dintre intervențiile telefonice din respectiva emisiune a lui Dan Diaconescu, în care a fost invitat inculpatul Gabor Vasile Ioan, a fost cea a domnului Tisaru Pavel. Iată ce s-a spus în respectiva intervenție telefonică a domnului Tisaru Pavel:
„Dan Diaconescu:
Mie să-mi spuneți doar atât, dacă vreți să-l omorâți sau nu pe invitatul meu!
Să-mi spuneți doar atât, de ce vreți să-l omorâți pe invitatul meu?
Tisaru Pavel:
Domnul Dan, păi dumneavoastră nu știți cu cine aveți de-a face acolo, în emisiunea dumneavoastră! Dacă a-ți vedea cu ce se ocupă în Petroșani, nici măcar nu l-ați băga pe ușa instituției, acolo, la dumneavoastră în emisiune! Dar nu știți cu cine aveți de-a face, cu ce se ocupă invitatul dumneavoastră!
Dan Diaconescu: Vă rog, povestiți dumneavoastră! Vă rog, spuneți-mi dumneavoastră!
Tisaru Pavel: Păi eu vreau să vă spun un singur lucru. În primul rând, nu vrea să-l omoare nimeni. În primul și în primul rând. Nu este o valoare în oraș, ca să-l omoare cineva. Vă spun asta, lucrul ăsta. În al doilea rând…
Dan Diaconescu:
Iertați-mă doar o secundă, domnul Pavel! Doar o secundă! Dacă ar fi valoare, ar trebui ucis?
Tisaru Pavel
Nu are nici o valoare, domnule, ca să-l ucidă cineva. Valoarea lui este zero în Petroșani. Și-mi asum ce spun! Nu are nici o valoare. În primul rând, să vă spun așa, cu amănuntul. L-am rugat cu oameni, cu ceva timp în urmă, să-și facă un test. Să demonstreze că nu are copil cu sora lui. Lucru pe care l-a refuzat. Tot orașul și toată colonia din cartierul unde suntem noi, acolo în zonă, știe că el are copil cu sora lui. Pân-ar demonstra lucrul acesta. L-am rugat frumos, am vrut
să-i plătim analizele și tot. A refuzat.
Dan Diaconescu:
Doar o secundă, stați o secundă, că are copii…
Tisaru Pavel:
Stau, domnul Dan! Nici o problemă, domnul Dan! Văd că mă acuză pe toate părțile că vrea să-l omoare cineva.
Gabor Vasile Ioan:
Îs de acord acuma, dar să-mi plătească el!
Tisaru Pavel:
Nu vrea să-l omoare nimeni. Da, îi plătim noi analizele, am și spus asta. În al doilea rând…(întrerupt de soția lui Gabor Vasile Ioan, care zice: (neinteligibil) din cauză că sora lui… (neinteligibil, vorbesc unul peste altul)
Gabor Vasile Ioan:
Cum să aduci acuzația asta?
(neinteligibil: vorbesc unul peste altul)
Tisaru Pavel:
Domnul Dan, pot să vorbesc eu acum? Până acuma au vorbit ei. După ce-i știți, pot să vorbească ce vor. În al doilea rând, o să vă trimit imagini, să vedeți ce hal ne blestemă familiile și copiii. Respectiv, dar reiasă din imagine. Au luat ordin de protecție în bază nu știm la ce. Nu știm la ce și-au luat ei ordin de protecție. Domnul Dan, pot să vorbesc? Vă rog frumos! (neinteligibil, deoarece vorbește peste el Gabor Vasile Ioan)… mai are rost să mai stau la telefon?”
- VIDEO