O citație care a lăsat un timp de doar o zi pentru pregătirea apărării. Instanța din Petroșani a ținut cont și a luat o hotărâre justă, declinând soluționarea cauzei
Pe data de 25 septembrie 2026, domnul Câmpean Andrei a primit o citație în care scria că are calitate de pârât într-un proces cu Pristavu Elvira, care are calitate de reclamant.
În respectiva citație scria că înfățișarea la proces este pe data de 28 octombrie 2026.

Respectiva citație a fost însoțită de cererea de ordonanță președințială formulată de doamna Pristavu Elvira, care este de profesie avocată, și de probele pe care aceasta le depune la dosar.
În cererea de ordonanță președințială, doamna Pristavu Elvira, în calitate de reclamant a solicitat următoarele:
- Interzicerea provizorie, către pârât și către contul de facebook al acestuia și de pe site-ul publicației newsvj de a mai publica și de a mai posta în spațiul online sau în mass-media orice fel de materiale sub formă de imagini, video, texte care o privesc, direct sau indirect, pe doamna Pristavu Elvira.
- Interzicerea provizorie, către pârât și către contul de facebook al acestuia, dar și către site-ul acestuia de a mai pronunța numele, prenumele sau calitatea profesională de avocat în cadrul postărilor sale publice.
- Stabilirea unei penalități în sarcina pârâtului în sumă de 1.000 de lei pe fiecare zi de întârziere în executarea obligației de ștergere și a unei penalități de 5.000 de lei pentru fiecare încălcare a obligațiilor de a nu posta și de a nu pronunța numele și calitatea profesională a reclamantei.
- Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește motivele acestei cereri, nu le vom posta și nu vom vorbi aici și acum de acestea, lăsând instanța să se pronunțe asupra temeiniciei sau a netemeiniciei acestora.
Problema despre care discutăm în acest articol este una care ține de anumite proceduri ale instanței, care riscă să încalce dreptul la apărare. În rândurile următoare detaliem acest aspect.
Pe data de 5 octombrie 2026, domnul Câmpean Andrei, în calitate de pârât, primește o nouă citație în care i se comunică faptul că s-a modificat data primei înfățișări la judecătorie, aceasta fiind pe data de 7 octombrie 2026.
În întâmpinarea făcută cu acest prilej de pârâtul Câmpean Andrei, printre motivele invocate de acesta în apărarea sa, acesta a solicitat respingerea acestor modificări ale datelor de înfățișare la proces, deoarece această citație a fost trimisă pe neașteptate și că nu îi dă posibilitatea de a-și face apărarea și că în acest caz nu i s-a dat posibilitatea de a studia dosarul și că trebuia să i se aducă la cunoștință din timp despre aceste modificări, motiv pentru care Judecătoria Petroșani nu are competență pentru a judeca acea ordonanță președințială.
Domnul Câmpean Andrei a arătat în respectiva adresă către Judecătoria Petroșani faptul că reclamanta este de profesie avocat , iar dânsul este o persoană fără studii juridice. Acest fapt creează un dezechilibru procedural uriaș, mai ales că reclamanta, fiind avocat de profesie, a avut timp să-și pregătească cererea cu argumente juridice, în timp ce dânsul a primit actele cu doar 48 de ore înainte de noua dată fixată pentru proces. Ca pârât, fiind o persoană fără studii juridice, domnul Câmpean Andrei a arătat că are absolută nevoie de timp pentru a-și pregăti apărarea, pentru a-și angaja avocat care să îi asigura o apărare egală, ceea ce este imposibil de realizat în doar o singură zi lucrătoare, noua citație fiind din data de 5 octombrie 2026, iar noul termen fixat fiind data de 7 octombrie 2026.
Domnul Câmpean Andrei a mai arătat că articolul 153 din Codul de Procedură Civilă spune că nicio parte nu poate fi judecată înainte de a se lua la cunoștință de actele procesuale. Prin urmare, domnul Câmpean Andrei a invocat încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, deoarece intervalul atât de scurt i-a asigurat timpul fizic necesar pentru a se pregăti și chiar dacă este vorba despre o ordonanță președințială, intervalul acordat înseamnă, practic, o singură zi liberă la dispoziție, data de 6 octombrie 2026. Domnul Câmpean Andrei a mai arătat faptul că această reducere extremă intră în conflict direct cu un principiul constituțional și procesual suprem: dreptul la apărare (articolul 13 din Codul de Procedură Civilă), care stipulează că: „Dreptul la apărare este garantat. Părțile au dreptul să își exercite drepturile procesuale în mod egal și în condițiile legii, asigurându-li-se termenele necesare pentru pregătirea apărării.”
Pentru toate acele motive, domnul Câmpean Andrei a spus că solicită respingerea respectivei cereri, că nu este de competența Judecătoriei Petroșani de a judeca respectiva ordonanță președințială și că dacă nu se ține cont de acest lucru, dânsul va face contestație la Tribunalul Hunedoara și la Curtea de Apel Alba Iulia.
Menționăm că în respectiva întâmpinare, domnul Câmpan Andrei a adus și alte fapte în apărarea sa, dar acelea nu fac obiectul articolului de față.
Să vedem acum ce a decis instanța de judecată de la Judecătoria Petroșani în acest proces, pe data de 7 octombrie 2026.
Reclamanta a arătat că cererea depusă la dosar reprezintă acțiunea în răspundere delictuală pe care o formulează împotriva pârâtului.
Este important următorul fragment din hotărârea instanței:
”Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pot pune concluzii pe competență, în temeiul art.131 alin.(1) C.pr.civ., verificând din oficiu competența de soluționare a cauzei, instanța pune în discuție competența și invocă din oficiu excepția de necompetență materială a Judecătoriei Petroșani raportat la dispozițiile art.998 C. pr.civ., art.99 C. pr.civ. care prevăd: „ (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt” și art. 95 pct.1 C.pr. civ. care prevăd. „Tribunalele judecă: 1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe”.
În continuare, în respectiva hotărâre se arată următoarele aspecte:
„Reclamanta apreciază că Judecătoria Petroșani este competentă în soluționarea cererii, având în vedere că este vorba de o cerere care nu este evaluabilă în bani, ambele părți locuiesc în circumscripția instanței și nu s-a invocat nicio calitate a părților care să atragă competența Tribunalului chiar dacă există mai multe capete de cerere.
Pârâtul arată că nu este de acord cu judecarea cererii de către Judecătoria Petroșani, care nu are competența de a judeca cererea, având în vedere pe de o parte că reclamanta va propune ca martor pe Wagner Robert, iar pe de altă parte, o altă cerere de ordonanță președințială formulată împotriva sa se judecă de Tribunal.”
Facem mențiunea că reclamanta îl reprezintă pe domnul Wagner Robert Virgil în două procese ale acestuia, în care pârâtul a fost sau este parte adversă.
Judecătoria Petroșani a luat la cunoștință cererea de ordonanță președințială a reclamantei Pristavu Elvira și motivele expuse de dânsa, dar a luat la cunoștință și de cererea depusă de pârât la dosar, în care acesta motiva că nu a fost în măsură să își pregătească apărarea, față de schimbarea primului termen de judecată și în care și-a exprimat poziția asupra cererii reclamantei și a solicitat respingerea cereri.
La primul termen de judecată, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Petroșani în soluționarea cererii și a arătat motivele.
În final, concluzia instanției a fost următoarea:
„Așadar, în considerarea dispozițiilor art. 131, art. 998, art. 99, art. 95 pct. 1 C.proc.civ., a considerentelor deciziei I.C.C.J. nr. 1/2023, pronunțate în procedura recursului în interesul legii, și a dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C.proc.civ., având în vedere, pe de o parte, calea procedurală aleasă – ordonanța președințială și obiectul petitelor principale ale cererii – adoptarea de măsuri provizorii pentru lezarea, printr-o acțiune ilicită, a drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei, sub forma interzicerii încălcării și a încetării ei provizorii, instanța reține că Judecătoria Petroșani nu este instanța competentă să judece prezenta ordonanță președințială și, în temeiul art. 129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ. raportat la art. 132 alin. 3 C. proc. civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Petroșani, invocată de către instanță din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, Secția I Civilă.”
Ca urmare, hotărârea instanție a fost următoarea:
„Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Petroșani, invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii, având ca obiect ordonanța
președințială formulată de reclamanta Pristavu Elvira, în contradictoriu cu
pârâtul Câmpean Andrei, în favoarea Tribunalului Hunedoara – Secția I
Civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată astăzi, 07.10.2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin
mijlocirea grefei instanței.”

În dosarul civil 9992/278/2026, având ca obiect ordonanță președințială, soluția pe scurt a instanței a fost următoarea:
„Tip soluție: Declină soluționarea cauzei
Soluția pe scurt: Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Petroșani, invocată de instanță din oficiu. Declină competența de soluționare a cererii, având ca obiect ordonanța președințială, în favoarea Tribunalului Hunedoara – Secția I Civilă. Fără cale de atac. Pronunțată astăzi, 07.10.2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Document: Hotărâre 1385/2026 07.10.2026”
Înțelegem că o ordonanță președințială este o procedură civilă specială și că în cazul acesteia instanța poate modifica termenele pentru prima înfățișare la proces, chiar dacă lasă doar o zi între emiterea citației și primul termen de judecată, dar acest lucru, pentru cine nu știe și nu are cunoștințe de drept, poate să ducă la imposibilitatea pregătirii apărării. Acest lucru, dacă se întâmplă, nu înseamnă că ești lipsit de drepturi ca pârât, deoarece dacă un interval de o zi, așa cum a fost în cazul de față, pune pârâtul în imposibilitatea de a se prezenta, de a-și pregăti apărarea, de a-și angaja un apărător, există următoarele posibilități:
- Solicitarea amânării procesului la primul termen. Pârâtul se prezintă în fața instanței (sau trimite o cerere scrisă rapid prin e-mail/fax) și solicită un nou termen pentru angajare de avocat și pregătirea apărării, invocând faptul că a primit citația extrem de târziu și nu a avut timpul material necesar. Judecătorii acordă adesea un termen scurt (de câteva zile) pentru a nu încălca dreptul la apărare.
- Depunerea apărărilor direct în ședință. Spre deosebire de procesele normale, în cazul ordonanței președințiale întâmpinarea nu este obligatorie. Se pot formula apărările în scris și acestea pot fi depuse direct judecătorului la termenul primit.
