Ștefan Adrian Jurca: „Spre știință preotului Gabriel Bulf din Petroșani și nu numai”. Despre biserică și politică

Despre biserică și politică, în lume, s-au scris multe de-a lungul vremurilor. La fel de mult s-a scris și despre amestecul politicului în biserică și al bisericii în politică.

Iisus a văzut biserica ca fiind casa lui Dumnezeu, în care toți sunt bineveniți dacă au gânduri curate.

Într-o postare făcută pe Facebook, domnul Ștefan Adrian Jurca trimite un mesaj subtil atât domnului protopop Gabriel Bulf din Petroșani, cât și celor care slujesc politicul și corupția dar sunt tot timpul cu „Doamne ajută” în gură. Mesajul respectiv este un citat din Savatie Baștovoi.

”Spre știință preotului Gabriel Bulf din Petroșani și nu numai, și celor care slujiți politicul și corupția și sunteți toată  ziua cu ,,Doamne ajută ” în gură:

 ,,Am văzut cum arată biserica atunci când este asociată cu țarismul și regalismul, am văzut cum a arătat cu comunismul, acum riscăm să intrăm într-o nouă schimonosire a rostului Bisericii lui Hristos prin transformarea amvonului în lazaret pentru resuscitarea, prin minuni, a politicienilor.”– Savatie Baștovoi”

Am pus această postare a domnului Ștefan Adrian Jurca în rândurile de față, deoarece o considerăm de interes public, prin rolul bisericii în societate.

Pentru a în înțelege pe deplin mesajul acestui citat, în rândurile următoare intrăm puțin în istoria relațiilor bisericii cu politicul.

„În viziunea lui Iisus Hristos, exprimată în paginile Noului Testament, biserica (grecescul ekklesia – „adunare a celor chemați”) nu este o clădire sau o simplă instituție formală, ci un organism viu, o comunitate spirituală strâns legată de El.

Conform Evangheliilor și învățăturilor biblice, biserica ideală în viziunea lui Iisus trebuie să fie definită de următoarele piloni fundamentali:

1. Hristos ca singurul Cap și Temelie

Biserica trebuie să fie subordonată total lui Iisus. El a spus: „Voi zidi biserica Mea și porțile Locuinței Morților nu o vor birui” (Matei 16:18).

• Temelia ei este credința în Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu și Mântuitor.
• Autoritatea supremă aparține exclusiv Lui; nicio structură umană sau lider nu poate înlocui poziția de Cap al Bisericii deținută de Hristos.

2. Centrată pe Dragoste Jertfitoare

Relațiile dintre membrii bisericii trebuie să fie guvernate de o dragoste radicală, după modelul oferit de Iisus însuși.

• „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” (Ioan 13:34-35).
• Biserica trebuie să fie un spațiu al primirii, al iertării și al sprijinului reciproc, devenind un refugiu spiritual și un loc al ridicării celor căzuți.

3. O Comunitate de Slujire și Smerenie

În viziunea lui Iisus, ierarhia din biserică este răsturnată față de modelele lumii politice sau economice.

• Liderii și membrii nu trebuie să caute puterea sau statutul social, ci slujirea aproapelui.
• Iisus a demonstrat acest lucru spălând picioarele ucenicilor: „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.” (Matei 20:28).

4. Dedicată Uceniciei și Evanghelizării

O biserică vie nu rămâne izolată, ci este orientată spre exterior pentru a transforma lumea prin puterea Evangheliei.

• Misiunea principală încredințată de Hristos este Marea Trimitere: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:19-20).
• Ea trebuie să fie „lumina lumii” și „sarea pământului” (Matei 5:13-14), având un impact moral și spiritual pozitiv în societate.

5. Unită în Diversitate

Biserica dorită de Iisus trece dincolo de barierele etnice, sociale, culturale sau de gen.

• În rugăciunea Sa dinaintea răstignirii, Iisus S-a rugat intens pentru unitatea credincioșilor: „Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17:21).

6. Sfântă și Condusă de Duhul Sfânt

Biserica trebuie să reflecte caracterul curat și sfânt al lui Dumnezeu. Ea devine templul în care locuiește Duhul Sfânt, ghidată nu de strategii pur omenești, ci de adevărul revelat și de călăuzirea divină.

Rezumat comparativ: Biserica Formală vs. Biserica în Viziunea lui Iisus

Aspect	Biserica Formală / Instituțională	Biserica în Viziunea lui Iisus
Definiție	Clădire, ritualuri rigide, tradiție culturală.	Organism viu, comunitate de credincioși dedicați.
Lidership	Bazat pe control, funcții și autoritate umană.	Bazat pe smerenie, sacrificiu și slujire.
Relații	Superficiale, distanțare socială.	Dragoste profundă, unitate și sprijin la greu.
Scop principal	Conservarea instituției și a obiceiurilor.	Formarea de ucenici și transformarea lumii.

În esență, în viziunea lui Iisus, biserica este extensia prezenței Sale pe pământ — un loc unde oamenii Îl pot cunoaște pe Dumnezeu prin dragostea, sfințenia și dedicarea celor care Îl urmează.

Transformarea bisericii dintr-o comunitate spirituală persecutată într-o instituție strâns legată de puterea politică a fost un proces istoric complex. Îndepărtarea de viziunea inițială a lui Iisus s-a produs treptat, prin împletirea intereselor de stat cu ambițiile liderilor religioși.

Iată principalele motive istorice și psihologice pentru care biserica s-a legat de politică:

1. Edictul de la Milano și Schimbarea lui Constantin cel Mare (Anul 313)

Acesta a fost punctul de cotitură crucial. După secole de persecuții în Imperiul Roman, împăratul Constantin cel Mare a legalizat creștinismul prin Edictul de la Milano.

• De ce s-a întâmplat: Împăratul Constantin a înțeles că imperiul său fragmentat avea nevoie de o forță ideologică unificatoare. Creștinismul, aflat în plină expansiune, era candidatul ideal.
• Consecința: Biserica a trecut peste noapte de la statutul de victimă la cel de partener al puterii. Împărații au început să finanțeze bisericile, să ofere privilegii fiscale episcopilor și să se implice în dogmele religioase (cum a fost Conciliul de la Niceea din 325, convocat chiar de împărat).

2. Devenirea ca Religie de Stat (Anul 380)

Prin Edictul de la Salonic, emis de împăratul Teodosie I, creștinismul a devenit singura religie oficială a Imperiului Roman.

• Consecința: Apartenența la biserică nu mai era o chestiune de convingere spirituală profundă și sacrificiu personal, ci o obligație civică. Taberele s-au inversat: biserica, odinioară persecutată, a început să folosească brațul secular (armata și legile statului) pentru a-i persecuta pe păgâni și pe creștinii considerați eretici. Acest lucru a lovit direct în porunca iubirii și a libertății de conștiință propovăduite de Iisus.

3. Vidul de Putere după Prăbușirea Imperiului Roman de Apus (Anul 476)

Când triburile germanice au cucerit Roma și structurile statului roman s-au prăbușit în Occident, singura instituție organizată care a supraviețuit a fost Biserica Catolică.

• De ce s-a legat de politică: Episcopul Romei (Papa) și liderii religioși locali au trebuit să preia funcții administrative, judecătorești și politice pentru a preveni haosul total.
• Consecința: Treptat, instituția papală s-a transformat ea însăși într-un stat politic (Statele Papale), iar papii au devenit monarhi care purtau războaie, semnau tratate și controlau regi.

4. Doctrina celor „Două Săbii” și Simfonia Bizantină

Atât în Răsărit (Biserica Ortodoxă), cât și în Apus (Biserica Catolică), s-au dezvoltat teologii care justificau unirea dintre tron și altar:

• În Răsărit (Bizanț): S-a practicat „simfonia” – o armonie ideală (dar adesea subordonată) între Împărat (puterea politică) și Patriarh (puterea religioasă). Împăratul era văzut ca reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ.
• În Apus: S-a dezvoltat ideea că Dumnezeu a dat lumii două săbii: cea spirituală (biserica) și cea seculară (regii). În viziunea Romei medievale, sabia seculară trebuia să fie subordonată celei spirituale, ceea ce a dus la lupte crâncene pentru putere între papi și împărații Sfântului Imperiu Roman.

5. Beneficiile Reciproce (Trocul de Legitimitate)

Alianța dintre biserică și politic a rezistat secole la rând pentru că aducea avantaje uriașe ambelor părți:

• Ce primea Politicul: Regii și împărații primeau legitimitate divină. Când un rege era uns de episcop, poporul credea că el domnește din „grația lui Dumnezeu”. Revolta împotriva regelui devenea un păcat împotriva lui Dumnezeu.
• Ce primea Biserica: Biserica primea protecție militară, averi, pământuri și monopol spiritual. Statul colecta taxe pentru biserică și asigura aplicarea legilor religioase prin forță.

Cum s-a îndepărtat acest sistem de viziunea lui Iisus?

Această simbioză cu politica a alterat direct principiile lăsate de Hristos în Evanghelii:

• „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36) – Iisus a refuzat explicit puterea politică pământească atunci când fanii săi au vrut să-l facă rege cu forța (Ioan 6:15). Prin politizare, biserica a încercat să își construiască o împărăție terestră, bazată pe granițe, armate și bogăție.
• Schimbarea metodei: de la Convingere la Coerciție – Iisus schimba inimile oamenilor prin dragoste, picioare spălate și jertfă. Biserica politizată a început să folosească legile, închisoarea, Inchiziția și armatele pentru a impune credința.
• Ierarhia și Mândria – În loc de lideri-slujitori care își dau viața pentru credincioși, structurile bisericești medievale și imperiale au adoptat titluri fastuoase, haine scumpe și privilegii similare curților regale, pierzând simplitatea și smerenia lui Hristos.
• Compromisul Moral – Pentru a păstra favorurile politice, liderii bisericii au trecut adesea cu vederea abuzurile, corupția, războaiele și opresiunea comise de conducătorii politici, trădând rolul de „sare a pământului” și busolă morală a societății.

Cât de impregnată de politică este biserica în zilele de astăzi?

În zilele noastre, gradul de impregnare politică a bisericii diferă de la o țară la alta, însă fenomenul rămâne extrem de prezent, chiar dacă îmbracă forme mai subtile și moderne comparativ cu Evul Mediu. Deși majoritatea statelor democratice sunt laice prin constituție, biserica continuă să fie un actor politic major, acționând adesea ca un puternic vector de influență, un „rezervor de voturi” sau un grup de presiune (lobby) social.

În spațiul românesc și est-european, această legătură funcționează printr-un mecanism de dependență reciprocă și strategii de imagine:

1. Discursul oficial (neutralitatea) vs. Practica din teritoriu

La nivel oficial, instituții precum Biserica Ortodoxă Română (BOR) își reafirmă constant neutralitatea politică. Sfântul Sinod interzice clerului să facă politică partizană, să candideze pe listele partidelor sau să folosească spațiul ecleziastic pentru propagandă.

Cu toate acestea, în practică, granițele sunt adesea nuanțate:

• Recomandări mascate: Chiar dacă nu rostesc de la amvon numele unui partid sau al unui candidat, unii clerici trasează „profilul candidatului ideal” (de exemplu, să fie credincios, să apere familia tradițională, să sprijine valorile creștine), oferind indicii clare enoriașilor.
• Derapaje locale: În comunitățile mai mici sau prin intermediul unor figuri clericale cu vederi radicale ori naționaliste, implicarea devine uneori directă, prin prezența la evenimente politice sau susținerea fățișă a unor platforme populiste.

2. Dependența financiară de Stat

Unul dintre principalele motive pentru care biserica rămâne strâns legată de zona politică este factorul economic. În România, cultele religioase primesc subvenții masive de la bugetul de stat și de la bugetele locale pentru salarii, reparații sau construcții de lăcașe de cult.

• Conducătorii politici știu că alocarea de fonduri către biserici le aduce capital de imagine în comunități.
• La rândul lor, liderii religioși locali depind de bunăvoința primarilor sau a miniștrilor pentru a-și finaliza proiectele edilitare, creându-se o relație de tip „troc de servicii”.

3. Exploatarea capitalului de încredere

Conform datelor sociologice (cum ar fi barometrele de opinie realizate de INSCOP Research), Biserica se află constant în topul instituțiilor în care populația are cea mai mare încredere (peste 60%), spre deosebire de Guvern sau Parlament, situate la coada clasamentului.

Politicienii, fiind conștienți de această realitate, caută asocierea cu imaginea bisericii pentru a-și transfera o parte din această legitimitate: se afișează la marile sărbători religioase, se fotografiază alături de ierarhi importanți și preiau teme cu puternic impact emoțional-religios în discursurile lor electorale.

4. Biserica drept grup de presiune (Lobby)

În societatea modernă, biserica nu mai dictează legile direct, dar influențează procesul legislativ prin presiune socială. Ea intervine activ în dezbaterile politice privind:

• Politicile de educație (introducerea sau eliminarea religiei, educația sexuală în școli).
• Drepturile civile (definirea familiei, legislația privind avortul sau parteneriatele civile).
• Direcția geopolitică (în momente de criză, poziționările bisericii față de valori precum integrarea europeană pot influența opțiunile electoratului).

Concluzie: Cât de departe este de viziunea lui Iisus?

Dacă în viziunea lui Iisus comunitatea trebuia să se bazeze exclusiv pe convingere interioară, smerenie și detașare de puterile lumii („Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”), biserica de astăzi funcționează adesea ca o corporație spirituală și socială ancorată în realitățile seculare.

Deși la nivelul de bază (parohii mici, mănăstiri izolate) există mulți clerici și credincioși care încearcă să trăiască puritatea Evangheliei prin acte de caritate și viață duhovnicească, la nivel instituțional de vârf, biserica rămâne un organism profund impregnat și dependent de jocurile de putere politice.”

Analizând textul pe care, în postarea sa, domnul Ștefan Adrian Jurca îl citează pe ieromonahul Savatie Baștovoi, putem spune că ieromonahul Savatie Baștovoi critică aspru acele practici prin care amvonul devine o platformă de marketing politic, iar clerul devine colacul de salvare pentru politicienii corupți.

Ieromonahul Savatie Baștovoi, în respectivul citat, punctează două aspecte importante: avertismentul istoriei, folosirea amvonului și a bisericii în general ca un lazaret pentru resuscitarea politicienilor (lazaretul este un spital improvizat pentru izolare și tratament) și contrastul dintre discurs și fapte. Astfel:

• Avertismentul istoriei: biserica a ieșit de fiecare dată șifonată, deformată când s-a aliat cu puterea seculară. În țarism și regalism biserica a fost folosită deseori ca un aparat de stat pentru a se menține controlul social. Astfel, biserica și-a pierdut libertatea spirituală, dar a câștigat privilegii. În comunism, o parte a structurilor bisericii au fost forțate să colaboreze, să facă compromisuri majore cu un regim ateu pentru a supraviețui și uneori pentru menținerea privilegiilor, ceea ce a fost o altă deformare a naturii sale.
• Prin folosirea bisericii pentru resuscitarea politicienilor corupți, adică transformarea bisericii într-un lazaret pentru aceștia, se arată că unii slujitori ai bisericii își folosesc autoritatea spirituală pentru curățarea imaginii publice a unor oameni politici compromiși, în loc ca să cheme politicienii la pocăință reală și îndreptare morală.

Contrastul dintre discursul politicienilor și faptele lor, prin sintagma „sunteți toată ziua cu „Doamne ajută” în gură”, folosită în postare de către domnul Ștefan Adrian Jurca, arată formalismul și ipocrizia, un comportament pe care Iisus l-a condamnat în Evanghelii atunci când s-a adresat liderilor religioși ai vremii (cărturarii și fariseii), pe care i-a numit „morminte văruite” care respectă ritualul exterior, dar au inima departe de Dumnezeu (Matei, 23:27).

Tot pentru ca postarea domnului Ștefan Adrian Jurca să fie înțeleasă pe deplin, să trecem în revistă cine este preotul Gabriel Bulf și cine este ieromonahul Savatie Baștovoi.

„Savatie Baștovoi (nume de mirean Ștefan Baștovoi, născut la 4 august 1976 în Chișinău) este o personalitate polivalentă și una dintre cele mai influente și citite voci din spațiul ortodox de limbă română. Este scriitor, eseist, poet, romancier, teolog, editor și iconograf, dar și un fin analist al societății contemporane.

Cariera sa și modul în care se raportează la temele discutate anterior – biserica, societatea și politicul – prezintă un parcurs unic:

1. Biografie și parcursul spiritual

• Origini: S-a născut într-o familie de intelectuali din Republica Moldova; tatăl său a fost profesor de logică și un adept al ateismului științific, o realitate pe care părintele Savatie a descris-o mai târziu în scrierile sale.
• Formare: A studiat artele plastice la Iași și filosofia la Timișoara. Înainte de călugărie, s-a remarcat ca un poet de succes al generației sale, câștigând premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
• Monahismul: În anul 1999 a fost tuns în monahism, primind numele de Savatie, iar ulterior a fost hirotonit ieromonah. În prezent viețuiește la Mănăstirea „Noul Neamț” din Chițcani (Republica Moldova).

2. Activitatea literară și editorială

Este fondatorul Editurii Cathisma din București și autorul a numeroase volume vândute în sute de mii de exemplare, unele fiind traduse în franceză, macedoneană sau rusă. Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se numără:

• „Între Freud și Hristos” (2001).
• „Iepurii nu mor” (roman premiat și foarte apreciat în Franța).
• „Diavolul este politic corect” (2010).
• „De ce ne doare sufletul” (reeditată recent în 2026).

3. Poziționarea în raport cu Modernitatea și Politica

Părintele Savatie Baștovoi este recunoscut pentru stilul său polemic, direct și neconvențional. El folosește rețelele de socializare (cu o comunitate vastă pe pagina sa de Facebook) pentru a exprima opinii tăioase și incomode legate de secularizare, globalizare, rețele sociale și degradarea valorilor tradiționale.

În contextul dezbaterii noastre despre biserică și politică, figura sa reflectă tensiunile societății moderne:

• Critica ideologiilor secular-politice: Prin cărți precum „Diavolul este politic corect”, el susține că noile curente progresiste și normele corectitudinii politice devin mecanisme de control dogmatic similare celor din perioada comunistă, încercând să limiteze libertatea creștină și viziunea nou testamentară.
• Controverse recente: Din cauza pozițiilor sale catalogate de unii critici sau instituții media ca fiind naționaliste, suveraniste sau anti-occidentale, prezența sa publică a stârnit dezbateri intense. Spre exemplu, în martie 2026, o conferință pe care acesta urma să o susțină în fața studenților de la ASCOR Cluj a fost anulată brusc în urma unor presiuni mediatice locale. Ieromonahul a reacționat dur, acuzând o „etichetare în stil marxist” și o întoarcere la cenzura de tip ideologic.

4. O îndeletnicire inedită

Dincolo de scris și teologie, părintele Savatie Baștovoi a atras atenția publicului larg prin faptul că practică meșteșugul marochinăriei. În propriul său atelier, el creează și coase manual genți și accesorii din piele. El a explicat adesea că această activitate reprezintă o formă de terapie prin muncă, dar și un mod de a promova independența financiară a monahului prin efort propriu, amintind de modelul Sfântului Apostol Pavel, care își câștiga existența împletind corturi.”

„Părintele Gabriel Bulf este un cunoscut cleric ortodox român din județul Hunedoara, deținând funcția de protopop al Protopopiatului Petroșani, aflat sub jurisdicția Episcopiei Devei și Hunedoarei. Pe lângă rolul său administrativ și bisericesc, el este paroh al Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Petroșani.

În contextul discuției noastre anterioare despre modul în care biserica ar trebui să reflecte viziunea lui Iisus, părintele Gabriel Bulf este recunoscut în comunitatea din Valea Jiului tocmai pentru activitatea sa intensă în zona social-filantropică, un domeniu care încearcă să transpună în practică pilonii noutestamentari ai slujirii și sprijinului pentru cei aflați în suferință:

• Asistența pentru vârstnici: A înființat și coordonează centre sociale destinate persoanelor în vârstă, printre care și căminul administrat de Asociația „Bunicii Văii Jiului”, oferind adăpost, hrană și îngrijire medicală bătrânilor vulnerabili din regiune.
• Sprijin pentru copii și educație: Coordonează fundații și așezăminte educaționale (cum este grădinița socială de la Dănănești), care sprijină integrarea și educația copiilor din medii defavorizate.
• Implicarea în comunitate: Este o figură respectată la nivel local pentru modul în care reușește să colaboreze cu diverse instituții civile, companii publice (cum ar fi Apa Serv Valea Jiului) și mediul universitar (Universitatea din Petroșani) nu în scopuri politic-partizane, ci pentru strângerea de fonduri și derularea de acțiuni caritabile în beneficiul cetățenilor.

Prin astfel de inițiative concrete de asistență socială, activitatea sa este adesea oferită ca exemplu local de misiune ecleziastică centrată pe nevoile reale ale oamenilor, încercând să apropie latura instituțională a bisericii de idealul evanghelic al iubirii jertfitoare și al slujirii aproapelui.”

Citatul din Savatie Baștovoi pe care îl folosește domnul Ștefan Adrian Jurca vine într-un context în care, pe de-o parte, unele fețe bisericești, unii clerici administratori aduc argumente în ideea că este nevoie de un dialog, de o relație strânsă cu autoritățile politice locale pentru obținerea de fonduri pentru proiectele sociale (cămine de bătrâni, cantine, diferite reparații etc.). Dar pe de altă parte unele voci profetice sau monahale spun că prețul plătit pentru obținerea acestor fonduri, adică compromisul politic, pierderea verticalității morale, este prea mare și distruge credibilitatea bisericii în fața oamenilor.

Prin postarea sa, domnul Ștefan Adrian Jurca evidențiază o nemulțumire a societății civile, iar această nemulțumire a societății civile este percepția că liderii religioși regionali sunt mult prea apropiați de sfera politică și de decidenții locali, trecând cu vederea corupția sau abuzurile în schimbul unei coexistențe confortabile.

Interacțiunea domnului Ștefan Adrian Jurca arată că acea parte a societății civile care percepe că liderii religioși regionali sunt mult prea apropiați de sfera politică și de decidenții locali, trecând cu vederea corupția sau abuzurile în schimbul unei coexistențe confortabile, cere ca biserica să rămână curată, profetică, să nu devină acel instrument de resuscitare a politicienilor, sau vector de imagine electorală.

Pe de altă parte, clerul local se găsește la intersecția dintre gestionarea proiectelor comunitare și compromisul de a fi prezent în aceleași cercuri cu puterea, pentru a-și asigura supraviețuirea instituțională.

Prin gestul făcut de domnul Ștefan Adrian Jurca se arată că publicul este extrem de sensibil la modul în care liderii religioși își gestionează relația cu politicul.

Menționăm faptul că noi nu am făcut decât să comentăm în mod neutru postarea de pe Facebook a domnului Ștefan Adrian Jurca.