Val de procese în jurul fostului director al Școlii „I.G. Duca” Petroșani și al soției sale
Am primit pe surse o situație-bombă privitoare la eforturile fostului director al Școlii „I.G. Duca” Petroșani de a reveni la conducerea acestei instituții de învățământ.
În acest sens, sunt nu mai puțin de 15 dosare care au ajuns pe rolul instanțelor. Astfel, conform surselor, situația este descrisă în rândurile următoare, conform celor primite pe surse.
„Demeter-Mohora Ștefan-Gavril apare, în calitate de reclamant, într-o serie amplă de litigii deschise în cursul anilor 2025–2026. Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Școala Gimnazială „I.G. Duca” Petroșani, Ministerul Educației, dar și reprezentanți ai presei locale se regăsesc printre cei chemați în judecată. O adevărată „hartă” a litigiilor se conturează în jurul lui Demeter-Mohora Ștefan-Gavril, numărul cauzelor identificate ajungând la 15 dosare distincte.
Cea mai mare parte a acestora vizează Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, instituție care figurează ca parte în opt dosare. Procesele au obiecte diferite: de la anularea unor decizii și hotărâri administrative până la acțiuni având ca obiect pretinsul refuz de soluționare a unor cereri. Printre cele mai vechi se află dosarele 261/97/2026 și 262/97/2026, ambele legate de Decizia nr. 17 din 14 ianuarie 2026. În primul se solicită anularea deciziei și a Hotărârii nr. 26/26.01.2026, cauza având termen la Tribunalul Hunedoara în 23 septembrie 2026. Cel de-al doilea dosar a vizat suspendarea executării aceleiași decizii. Cererea a fost respinsă în primă instanță, iar recursul formulat de reclamant a fost, la rândul său, respins ca nefondat de Curtea de Apel Alba Iulia. Această cauză este soluționată definitiv.
Lista proceselor împotriva I.Ș.J. Hunedoara continuă însă cu dosarele 1222/97/2026, 1811/97/2026, 1860/97/2026, 2242/97/2026, 2243/97/2026 și 2244/97/2026. Unele privesc refuzul de soluționare a unor cereri, în timp ce altele urmăresc anularea unor adrese, răspunsuri sau hotărâri emise în cursul anului 2026.
Conflictul juridic nu se limitează la Inspectoratul Școlar. Școala „I.G. Duca” Petroșani, chemată și ea în instanță.
Alte două dosare privesc acte ale Școlii Gimnaziale „I.G. Duca” Petroșani. În dosarul 1810/97/2026 se solicită anularea Hotărârii nr. 9/14.05.2026 și a Hotărârii nr. 4/23.03.2026, iar dosarul 2471/97/2026 are ca obiect anularea Adresei nr. 2214/03.07.2026. Ambele cauze se află pe rolul Tribunalului Hunedoara.
Două procese au ajuns direct la Curtea de Apel Alba Iulia. Nici Ministerul Educației nu lipsește din tabloul litigiilor.
Două cauze – 431/57/2026 și 512/57/2026 – sunt înregistrate pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, având ca obiect refuzul de soluționare a unor cereri. La data centralizării situației, pentru aceste dosare nu era publicat un termen de judecată.
Trei procese civile împotriva presei locale. O categorie distinctă este reprezentată de litigiile civile privind răspunderea delictuală. Trei asemenea procese sunt înregistrate la Judecătoria Petroșani. În dosarele 2780/278/2025 și 525/278/2026 figurează ca pârâți Pușkaș Melinda și NewsVJ.ro, iar în dosarul 3273/278/2026 este indicată drept pârâtă Redacția NewsVJ.ro. Termenele stabilite în aceste cauze se întind din septembrie 2026 până în februarie 2027.
15 dosare, patru fronturi judiciare. Privită în ansamblu, situația este neobișnuit de amplă: 15 dosare distincte, repartizate între Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Alba Iulia și Judecătoria Petroșani.
Opt dintre ele implică I.Ș.J. Hunedoara, două vizează Școala Gimnazială „I.G. Duca” Petroșani, două au ca pârât Ministerul Educației, iar alte trei sunt acțiuni civile îndreptate împotriva unor reprezentanți ai presei locale.
Din situația centralizată la 2 septembrie 2026, unul dintre cele 15 dosare era deja soluționat definitiv, celelalte aflându-se în diferite etape procesuale.
Dincolo de soluțiile care vor fi pronunțate de instanțe, amploarea fenomenului este, în sine, remarcabilă: un singur reclamant, 15 dosare și litigii purtate simultan cu instituții din educație și reprezentanți ai presei. Notă: existența unui proces și formularea unor pretenții în instanță nu înseamnă că susținerile reclamantului sunt întemeiate. Legalitatea actelor contestate și eventuala răspundere a părților sunt stabilite exclusiv de instanțele competente.”
Vom lua pe rând respectivele dosare aflate pe rolurile instanțelor de judecată și vi le vom prezenta pe fiecare în parte.
Începem cu dosarele 261/97/2026 și 262/97/2026, ambele fiind legate de Decizia nr. 17 din 14 ianuarie 2026.
În dosarul 261/97/2026 dânsul solicită anularea respectivei Deciziei nr. 17 din 14 ianuarie 2026 și anularea Hotărârii nr. 26/26.01.2026, prin care a fost demis de la conducerea Școlii „I.G. Duca” Petroșani. Termenul de judecată a fost stabilit în data de 23 septembrie 2026.
Dosarul 262/97/2026 viza suspendarea executării aceleiași decizii: Decizia nr. 17 din 14.01.2026. În prima instanță, la Tribunalul Hunedoara, cererea din acest dosar i-a fost respinsă, iar recursul formulat a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Alba Iulia.
În ce privește lista proceselor deschise de Demeter-Mohora Ștefan-Gavril împotriva Inspectoratului Școlar Hunedoara, această listă continuă cu încă alte șase dosare, în care este vorba de refuzul de soluționare a unor cereri, de anulare a unor adrese, răspunsuri sau hotărâri emise pe parcursul anului 2026. Dosarele respective sunt următoarele: 1222/97/2026, 1811/97/2026, 1860/97/2026, 2242/97/2026, 2243/97/2026 și 2244/97/2026. Să le luăm și pe acestea pe rând.
În dosarul 1222/97/2026, având ca obiect refuz soluționare cerere, instanța din cadrul Tribunalului Hunedoara a stabilit ca desfășurarea procesului să fie pe data de 11.11.2026.
În dosarul 1811/97/2026, având ca obiect anulare act administrativ Adresa nr. 1907/17.06.2026, nu a fost publicat un termen de judecată.
În dosarul 1860/97/2026, având ca obiect refuz soluționare cerere, nu a fost publicat un termen de judecată.
În dosarul 2242/97/2026, având ca obiect anulare act administrativ numărul 41/01.07.2026, Răspuns nr. 2375/25.06.2026, nu a fost publicat un termen de judecată.
În dosarul 2243/97/2026, având ca obiect anulare act administrativ Hotărârea nr. 45/29.07.2026, Adresa nr. 529/M/3 din 07.07.2026, nu a fost publicat un termen de judecată.
În dosarul 2244/97/2026, având ca obiect refuz soluționare cerere, nu a fost publicat un termen de judecată.
Cu privire la Școala „I.G. Duca” din Petroșani, sunt două dosare ce privesc acte ale respectivei școli, ambele dosare fiind pe rolul Tribunalului Hunedoara. În dosarul 1810/97/2026 se solicită anularea Hotărârii nr. 9/14.05.2026 și a Hotărârii nr. 4/23.03.2026, dar încă nu este publicat un termen de judecată. În dosarul 2471/97/2026, care are ca obiect anularea Adresei nr. 2214/03.07.2026, nu este publicat un termen de judecată.
În ceea ce privește procesele cu Ministerul Educației și Cercetării, există două procese care au ajuns direct la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba despre următoarele dosare:
Pentru dosarul 431/57/2026, având ca obiect refuz soluționare cerere și dosarul 512/57/2026, având același obiect ca și precedentul, la această dată nu sunt publicate termenele de judecată.
Totodată există și trei procese civile împotriva presei locale. Toate cele trei procese sunt înregistrate la Judecătoria Petroșani. În dosarul 2780/278/2025, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, ca pârâți sunt Pușkaș Melinda și NewsVJ.ro, iar termenul de judecată este pe data de 23.09.2026. În dosarul 525/278/2026, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, figurează ca pârâți Pușkaș Melinda și NewsVJ.ro, iar termenul de judecată este pe data de 11.11.2026. În dosarul 3273/278/2026, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, este indicată drept pârâtă Redacția NewsVJ.ro, iar termenul de judecată este 17.02.2027.
Pe de altă parte, din alte surse, am aflat că și soția domnului ex-director al Școlii I.G. Duca Petroșani ar fi vizată de niscaiva procese.
După cum se vede, domnul Demeter-Mohora Ștefan-Gavril a reușit să-și pună în cap cam pe toată lumea: părinți, școală, inspectorat, minister și presă, fiind o performanță ca să ia naștere 15 dosare în instanțele de judecată într-un timp atât de scurt.
Totul denotă faptul că domnia sa dorește să revină în funcția de director al Școlii „I.G. Duca” Petroșani cu orice preț. Dar toate acestea mai arată încă ceva: nerecunoașterea propriilor greșeli, cramponarea pe funcție de care a dat dovadă și de care se pare că încă mai dă, precum și lipsa de fairplay sau de respect când ai pierdut ceva ca urmare a propriilor greșeli, greșeli pe care domnia sa nu și le-a recunoscut și, prin aceasta, nu și le-a asumat niciodată.
Vom urmări cu interes sporit desfășurarea respectivelor procese și vă vom ține la curent cu toate noutățile care vor apare pe marginea acestui subiect.
Țineți aproape!




