Solicitare eșuată. Cum rămâne cu diploma arhitectului-șef? De ce are diplomă de arhitect peisagist și ocupă funcția de arhitect-șef?
Am încercat să aflăm adevărul pe marginea subiectului dezbătut în spațiul public privind diploma arhitectului Iris Valentina Presecan. Se vorbește că are diplomă de arhitect peisagist dar ocupă funcția de arhitect-șef al Municipiului Petroșani.
Până acuma eram la premiza de suspiciune. Dar acum, ne apropiem de certitudine, în contextul în care a refuzat să ofere un punct de vedere sau o explicație cu privire la faptul că nu deține diplomă de arhitect, dar are funcția de arhitect-șef și colegii dânsei din primărie spun că are diplomă de arhitect peisagist, astfel că în acest context nu are voie să ocupe postul de arhitect-șef în cadrul Primăriei Municipiului Petroșani.

„Reporter: Am și eu o întrebare la dumneavoastră.
Iris Valentina Presecan: Vă rog. De fapt, pentru orice întrebare să faceți o solicitare scrisă (întreruptă de reporter)
Reporter: Unde?
Iris Valentina Presecan: La registratură.
Reporter: Dar de ce?
Iris Valentina Presecan: Așa trebuie să faceți.
Reporter: Așa vreți dumneavoastră?
Iris Valentina Presecan: Da, faceți o solicitare scrisă (întreruptă de reporter)
Reporter: Aveți diplomă de arhitect peisagist?
Iris Valentina Presecan: Nu am nimic să discut cu dumneavoastră! O să faceți o solicitare scrisă!”
Instituțiile competente, cum ar fi I.T.M. Hunedoara, dar și alte instituții din județul Hunedoara care ar trebui să despice firul în patru sunt nepăsătoare în contextul în care astăzi I.T.M. Petroșani a bătut un drum până la Primăria Petroșani doar pentru a servi o cafea și a șterge scaunele prin birouri, fără a exista un raport de control și măsuri luate.
Imposibilul devine posibil în zilele noastre, pentru că județul Hunedoara a devenit un județ abandonat, cu grad de risc infracțional foarte mare.
Ancheta noastră jurnalistică pe marginea subiectului este în plină desfășurare. Vom încerca să luăm legătura cu primarul municipiului Petroșani pe marginea subiectului, să vedem dacă știe ce diplomă are doamna Iris Valentina Presecan, dar vom încerca și cu mama acesteia, să vedem ce are de relatat pe marginea subiectului.
Vom reveni imediat ce vor fi disponibile informațiile anchetei jurnalistice cu privire la acest subiect.
