Boboc Jujica – regina terenurilor și a pășunilor
Mai mulți cetățeni din Municipiul Petroșani ne-au sesizat cu privire la vila construită în buricul orașului și care îi aparține domnului Zvâncă Adrian, președintele P.N.L. Petroșani.
Cetățenii se întreabă cum de-a obținut acel aviz de construcție și cât de repede a fost obținut, pentru că omul de rând, ca să obțină un aviz de construcție, trebuie să aștepte cu lunile. În buricul orașului este o ditamai vila unui președinte P.N.L.

Se vorbește pe la colțuri că totul s-a făcut în culise, între cei trei din fotografie. Doamna Boboc Jujica este șef serviciu Cadastru, Registru Agricol, Registratură Urbană, Statistică și Concesiuni, Autorizare, Avizare. Dar oamenii o descriu ca fiind regina terenurilor și a pășunilor.
Iată doar una dintre reacțiile cetățenilor:
Un cetățean de rând, dacă ar fi vrut să obțină un teren în buricul orașului, nu l-ar fi putut obține pentru că s-ar lovi de licitații, pentru că s-ar lovi de motivul că nu se poate licita, pentru că s-ar lovi de motivul că nu avem teren sau s-ar găsi mii de alte motive. Sunt mai multe ipoteze privitoare la modul în care acea vilă a intrat în posesia domnului Adrian Zvâncă, una dintre ele cu siguranță va închide gura cetățenilor. Dar când este vorba despre oameni care fac politică și mai sunt și apropiați ai primarului Municipiului Petroșani, este posibil orice.

Pentru apropiații primarului este foarte simplu să obții un teren sau o pășune. În contextul în care te împrietenești cu primarul Municipiului Petroșani poți să te declari mare și tare printre conducătorii Municipiului Petroșani, pentru că poți să îți construiești ce vrei, unde vrei, poți avea pășune unde vrei, câtă vrei, totul fără ca să conteze împrejurimile.
Iată că mai povestim încă o dată despre două culori politice care se întrepătrund, despre doi traseiști politici care fug de la un partid la altul după un borcan cu miere, dar care se întâlnesc și își dau mâna complotând diverse aranjamente în spatele cortinei trase. Oricum, binele nu este al cetățeanului, ci este tot în favoarea „faimoșilor” care fac politică.
Mulți cetățeni din Municipiul Petroșani au depus cereri la Primăria Municipiului Petroșani ca să-și construiască garaje în diferite zone, dar s-au trezit cu surpriza surprizelor: că nu se poate, că trebuie licitație, că terenul este concesionat sau, în cel mai rău caz, nu avem teren. Iar în cazul cetățenilor, nu era vorba de terenuri în buricul târgului.
În mijlocul orașului, o ditamai clădire care este văzută cu ochiul liber de la distanță, nu aparține unui cetățean de rând, ci aparține unui președinte de filială locală a unui partid politic.
Posibil că în acel imobil cât de curând vom auzi că se înființează filiala A.U.R. în colaborare cu P.N.L. Petroșani sau, este la fel de posibil să avem surpriza să vedem filiala P.S.D. și P.N.L. Petroșani.
Dacă instituțiile publice din județul Hunedoara ar face o verificare, domnul Zvâncă Adrian apare în declarația de avere sărac lipit pământului, dar în schimb nu duce lipsă nici de chei de mașină.
Un om care vrea să devină politician cu acte în regulă, cu mai puține sau mai multe studii, cert este că ajunge cu ajutorul primarului Municipiului Petroșani ca, încet-încet, să stăpânească Municipiul Petroșani.
Acest domn Adrian Zvâncă deține o firmă de termopane. Lângă acea firmă mai deține un spațiu lângă Hotel Petroșani. Cum cobori spre Aeroport există un spațiu iar în proximitate este casa domnului Zvâncă, președintele P.N.L. filiala Petroșani. Dar surpriză, se pare că este o altă familie devenită săracă în acte, dar în realitate putred de bogată, cu bunuri declarate pe diferite persoane, după modelul binecunoscut al unchiului Florian, cel al familiei primarului Municipiului Petroșani.
Marele Zvâncă nu este incompatibil având o firmă de termopane și o clădire în mijlocul orașului? Cu siguranță că nu-s trecute pe numele lui, dar le coordonează din umbră. În declarația de avere vă reamintim că este mai sărac decât săracul, nici măcar un autoturism nu are, a găsit în punga de pufuleți o telecomandă și o mașinuță cu care se plimbă în weekend de la Deva la Petroșani.
Totuși, solicităm public instituțiilor competente să verifice puțin averea pe care „nu o are” în acte „împăratul” Zvâncă Adrian, dar pe care, de fapt, o conduce din umbră: o firmă de termopane și mai are și un spațiu dat spre închiriere. Poate-poate va fi verificat. Sau poate nu. Rămâne de văzut.
Doamna Boboc Jujica execută comenzile primarului și se pare că dă terenuri în Municipiul Petroșani la comandă. Culmea este că terenurile care se dau la comandă sunt chiar în centrul orașului, în vizorul tuturor. Totuși, nu ne-am lămurit despre drumul parcurs de respectivul aviz / autorizație de construire și dacă s-au dat bani pentru asemenea intervenții. Cetățenii sunt curioși cum a obținut „împăratul” Zvâncă un ditamai teren în mijlocul orașului.
Cei care își văd numele în acest articol de presă ne pot transmite un punct de vedere, un drept la replică, pentru a se lămuri situația. Credem că de preferat ar fi ca domnul Zvâncă Adrian, președintele P.N.L. Petroșani, să ne transmită cum a intrat în posesia terenului și dacă câștigă bine din firma de termopane pe care o deține.
Vom reveni cu noi informații pe parcursul anchetei jurnalistice, dar vom prezenta și alte cazuri, deosebit de grave, din primăria Municipiului Petroșani și din aparatul defectuos al primăriei.
