AncheteNews

Un așa-zis jurnalist a încercat să denatureze protestul din Petroșani. Cetățenii îl acuză că e plătit de primarul petroșănean

Titlul acestui articol este sugestiv. Dar în combinație cu transcrierea de pe înregistrarea pe care o găsiți pe site-ul observatorulnationaltv.ro, care este de fapt pagina de la „Observatorul Național”, totul devine letal.

Veți vedea cum un așa-zis jurnalist de la „Observatorul Național”, în loc să pună întrebări legate de scopul protestului, despre ceea ce s-a spus la acest protest, încearcă să o dea cotită cu întrebări care nu aveau nici în clin nici în mânecă cu protestul sau cu cetățenii participanți la protest și cu păsurile acestora, printr-o încercare de a denigra organizatorul protestului, pentru a abate atenția oamenilor.

Iar întrebările puse în mod repetat cum că de ce s-a organizat protestul la Petroșani și nu într-unul din celelalte orașe ale Văii Jiului aveau, în opinia noastră, menirea de a „ușura” administrația petroșăneană de asocierea dintre protest și orașul Petroșani, pesemne pentru că nu a căzut bine acest protest mai marilor orașului și ai județului.

Dar oamenii nu sunt proști. S-au prins de manevră și i-au răspuns după cum merita așa-zisului jurnalist.

„Stefan Jurca: Și nu avem o grămadă de lucruri în Valea Jiului.

W. R. V.: De ce la Petroșani? De ce la Petroșani și nu la Vulcan, la Lupeni de exemplu și nu la Petrila acest protest? De ce de aici?

Ștefan Jurca: Simplu. Inițial am vrut să-l facem la Lonea, da? Să pornim de la Lonea cu mașinile, să mergem până la Uricani, dar starea drumurilor este cum este și am zis să… (întrerupt de Wagner Robert Virgil)

W. R. V.: Și mai bine la Petroșani.

Ștefan Jurca: (își continuă fraza) …ne întâlnim aici, că e minunat.

W. R. V.: Domnule Jurca, acum, cu riscul să vă supărați pe mine, dumneavoastră sunteți condamnat penal pentru evaziune fiscală. Vă întreabă minerii ăia la care trebuia să le dați banii, vă întreabă unii dintre ei, și domnul Săceanu, le-ați dat banii înapoi?

Ștefan Jurca: Da.

W.R.V.: Le-ați dat, ați achitat toate sumele de bani?

Ștefan Jurca: Eu tot ce am avut greșeală în viața mea, eu mi-am plătit-o.

W.R.V. : Nu, dar vă întreb: adică îi reprezentați și pe ei, aici, la protest, pe cei pe care i-ați țepuit?

Ștefan Jurca: Nu, eu nu reprezint pe Săceanu aici.

W.R.V.: Dar pe cine?

Ștefan Jurca: Eu te înțeleg pe tine. Probabil te-o fi rugat să faci… (întrerupt de W.R.V.)

W.R.V.: Cine?

Ștefan Jurca: (își continuă fraza) treaba asta, domnul Ridzi.

W.R.V.: Nu mă roagă nimeni, să știți că eu sunt independent și… (întrerupt de Ștefan Jurca)

Ștefan Jurca: Deci eu repet, la ora actuală cu nu am cazierul pătat și eu am… (întrerupt de W.R.V.)

W.R.V.: Ați fost reabilitat. V-ați făcut reabilitarea?

Persoană 1: Intervin eu. Nu are legătură.

W.R.V.: V-ați făcut reabilitarea?

Persoane: Nu are legătură cu protestul. Dar protestul…

Jurca Ștefan: Eram sigur de când te-am văzut.

Mai mulți cetățeni: Dar dumitale îți convine… (întrerupți de W.R.V.). N-are legătură una cu alta.

W.R.V.: Păi nu, dar întreb de ce?

Cetățean: Aș vrea un pic să ne calmăm și să luăm lucrurile frumos și în ordine și să nu denaturăm protestul din ziua de astăzi, care este unul pașnic, frumos. Da? E pentru problemele cetățenilor.

W.R.V.: Eu nu am nimic, tu?

Cetățean: Eu sunt Petru Ceuță, sunt pastor la o biserică și sunt aici pentru că s-au mărit taxele în mod nejustificat și aberant și au pus o povară pe oamenii țării care au plătit până acum. Eu sunt unul dintre oamenii care plătesc taxele în primele trei luni ale anului.

Cetățean: Dacă suntem aici, suntem și pentru voi aici. Pentru apartamentele voastre, pentru casele voastre, pentru familiile voastre.

W.R.V.: Dar de ce la Petroșani? De ce nu la Vulcan? Vă întreb.

Cetățean: Are impact mai mare în Municipiul Petroșani

W.R.V.: Nu-i ceva politic, nu-i ceva regizat.

Cetățean: Nu e politic, nu.

Femeie: De unde știți că plătim noi mai mult decât alte orașe?

Cetățean: Sunt calcule făcute.

Ștefan Jurca: Ca să spunem exact, da? Și vă rog să transmiteți asta, chiar dacă vă supărați pe mine toți. Nu este firesc să taxăm oamenii din orașul acesta, nici Primăria Petroșani, nici Primăria Vulcan, nici Primăria Lupeni, să ținem atâtea, să spunem ONG-uri de presă și nu știu ce, aici sunt câțiva pe care îi respect, și de fiecare dată când un om are ceva de spus împotriva administrației locale sau cutare, să apară domnul W. să-l amenințe….

W.R.V.: Dar cu ce ați fost amenințat, domnule? Cu ce ați fost amenințat?

Ștefan Jurca: Păi vii cu tot felul de mizerii de genul acesta.

W.R.V.: Păi le-ați plătit banii la… Eu v-am întrebat dacă le-ați plătit banii la oameni. Aveți dosar penal? Aveți dosar penal?

Jurca Ștefan: Nu.

 W.R.V. Ați fost condamnat penal? Ați fost condamnat penal? Domnul Jurca, ați fost condamnat penal? Eu v-am întrebat.

Jurca Ștefan: Arată-mi din ce bani trăiești tu. Arată-mi exact societatea ta care nu e înregistrată și din ce bani trăiești tu.

W.R.V. Nu este înregistrată?

Jurca Ștefan: Da. Arată-mi, te rog frumos, public, mâine, eu, W. trăiesc din banii ăștia. Și am încheiat discuția acum.

W.R.V. Și le dați banii la oamenii ăia, vă întreb. Le-ați da toți banii?

 Jurca Ștefan: Da.

Cetățean: E atac la persoană. Omul acesta, W, el nu are probleme personale. El trăiește bine, acest W.

Cetățean: Trăiește bine, el vine la noi, cere. Vine la acela, cere. Bă, nu ți-e rușine, bă jigodie?

Cetățean: Mie nu mi-a cerut. Nu, nu, nu.

Cetățean, către W.R.V.: Nu ți-e rușine, bă?

Vorbesc mi mulți cetățeni unii peste alții.

Cetățean: Tu spune cum trăiesc oamenii ăștia!

R.W.V. : Păi spune, cum să nu.

Cetățean: Spune cum suportă oamenii ăștia taxele și impozitele! Asta spune!

Mai mulți cetățeni vorbesc unii peste alții.

Cetățean: Manifestăm pașnic, manifest creștin, nu plătim taxele. Nu merge așa, îi dăm jos la vot. Nu merge nici așa, furci și topoare!

Cetățeni, către W.R.V.: Vă convin taxele și impozitele? Vă convin? V-am acordat prea multă importanță!” (Sursă: https://observatorulnationaltv.ro/cum-incearca-fostul-sindicalist-penal-adrian-stefan-jurca-sa-si-albeasca-trecutul-de-infractor/)

Un autointitulat jurnalist, care mereu spune că este independent, de data asta a dat greș. Surprizele sunt pe măsură. A fost acuzat că este plătit de primarul municipiului Petroșani, pentru a denigra și dezinforma opinia publică.

Conform celor declarate în spațiul public, reiese faptul că s-a solicitat în mod expres ca autointitulatul jurnalist să pună la dispoziție, în spațiul public, contractele pe care le are, de unde are atâția bani și de ce este plătit de primarul municipiului Petroșani pentru denigrările în spațiul public.

Fără gram de îndoială că este momentul ca instituțiile competente să intervină în regim de urgență, fiind vorba de acuzații deosebit de grave adresate de un pseudojurnalist care, la comanda primarului municipiului Petroșani, atacă diferite persoane în spațiul public. Oamenii spun că este plătit de primarul municipiului Petroșani, pentru a denigra diferite persoane.

Instituțiile din județul Hunedoara au rămas aceleași pe care le știți de anii trecuți, incompetente. Autoritățile din județul Hunedoara nu vor reuși niciodată să percheziționeze un om care este acuzat în spațiul public.